Șefa diplomației române Oana Ţoiu, a avut, joi, la Londra, o întrevedere bilaterală cu ministrul britanic al Afacerilor Externe, Ed Miliband, context în care au discutat inclusiv despre diaspora română din Regatul Unit, dar şi despre cooperarea bilaterală în domeniul apărării, transmite MAE.
Potrivit sursei citate, agenda întâlnirii a avut patru priorităţi: diaspora română din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, cooperarea economică, securitatea şi colaborările în domeniul educaţional şi cultural.
Oana Ţoiu a mulţumit Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord pentru solidaritatea manifestată faţă de România, pentru misiunea de poliţie aeriană întărită desfăşurată de Forţele Aeriene Regale pe teritoriul românesc în perioada martie-iulie. Cei doi oficiali au discutat despre securitatea comerţului la Marea Negră şi de rolul Portului Constanţa, implicit de expertiza britanică în acest domeniu şi în protecţia infrastructurii critice maritime.
Ea a punctat şi valorificarea contribuţiei remarcabile la consolidarea relaţiei bilaterale a celor peste un milion de cetăţeni români din Regatul Unit, iar agenda a cuprins discuţii despre şcolile britanice care găzduiesc cursul de Limbă, cultură şi civilizaţie românească şi activitatea lectoratelor de limba română de la Universităţile Oxford şi Cambridge, precum şi activitatea British Council în România, alăturarea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord la programul Erasmus+ şi discuţiile pentru schemele de mobilitate a tinerilor şi a profesorilor, precum şi o mai facilă recunoaştere reciprocă a diplomelor şi a calificărilor.
Cei doi oficiali au evaluat stadiul precise, cu peste 10 miliarde de euro în schimburi comerciale, şi domeniile cheie de creştere. Regatul Unit ocupă locul 11 în topul investitorilor străini direcţi în România, cu peste 7.000 de societăţi comerciale cu capital britanic înregistrate în ţara noastră şi locuri de muncă susţinute împreună şi prin accesul la Piaţa Unică, iar antreprenorii români au un interes în creştere pentru spaţiul britanic.
Oana Ţoiu a evidenţiat sectoarele cu potenţial de creştere cum ar fi tehnologiile avansate, serviciile financiare şi sectorul agroalimentar, în cazul acestuia din urmă exporturile româneşti pe piaţa britanică înregistrând o creştere semnificativă anul trecut.
Cei doi miniştri au discutat despre aderarea României la OCDE, un proces în care România a finalizat în ultimul an toate criteriile tehnice pentru aderare, şi se bazează pe parteneriatul cu UK şi în acest proces, în particular dat fiind impactul pozitiv asupra investiţiilor comune. De asemenea, au discutat, în perspectiva viitorului Summit Uniunea Europeană-Regatul Unit, pentru aprofundarea cooperării în domeniile politicii externe şi securităţii şi apărării.
Istoria colaborării diplomatice dintre România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord este şi parte din Festivalul de Arhitectură din Londra. În perioada 18 – 20 septembrie, în cadrul acestui eveniment, România deschide vizitatorilor sediul în care a fost Ambasada României în Londra, actualul sediu al Institutului Cultural Român (ICR), arată MAE.
Citește și:
Editor : A.M.G.